Miercuri, 7 noiembrie, verificarea funcționării mijloacelor de alarmare a populației

În data de 07 noiembrie ac., locuitorii judeţului nostru vor auzi semnale de alarmare, în intervalul orar 10.00-11.00. De asemenea, în funcție de caracteristicile tehnice, vor fi testate și echipamentele care permit transmiterea mesajelor de avertizare vocală către populație.

IGSU va desfășura lunar exerciții pentru testarea și verificarea sistemului de înștiințare, avertizare și alarmare în situații de protecție civilă.
În toate județele țarii vor avea loc exerciții pentru verificarea funcționării mijloacelor de alarmare a populației, în vederea centralizării permanente a datelor privind starea de operativitate a echipamentelor de înștiințare, avertizare și alarmare, precum și pentru pregătirea continuă a autorităților administrației publice locale.
Începând cu luna august a anului 2017, în prima zi de miercuri a fiecărei luni, în intervalul orar 10.00 – 11.00, vor fi acționate sirenele de alarmare publică existente la nivel național. Simulările vizează atât verificarea echipamentelor care pot fi acționate în mod centralizat (simultan), dar și a celor cu acționare locală.