Mesajul preşedintelui PNL Vâlcea, Cristian Buican, de Ziua Naţională a României: “România 1918-2018 – un veac de măreţie!”

Anul 1918 reprezintă pentru România anul împlinirii naţionale absolute. Încheierea primei mari conflagraţii mondiale în care milioane de oameni şi-au pierdut viaţa, alte vieţi au rămas mutilate, iar de pe harta Europei au dispărut imperiile multinaţionale, a reprezentat şi un moment prielnic ca din ruine să apară state naţionale întregite, prin dreptul autodeterminării.

Anul 1918 a început pentru români ca o catastrofă, din cauza limitării suveranităţii şi a teritoriului redus. Din fericire, finalul anului s-a încheiat cu mântuirea noastră consfinţită în Actul Unirii de la 1 decembrie 1918. Nu datorăm acest lucru doar decidenţilor de atunci, printre care îi putem aminti pe Regele Ferdinand, Ion I.C. Brătianu, Iuliu Maniu, Iuliu Hossu sau Ion Mihalache, ci şi voinţei autentice a tuturor românilor şi dorinţei lor de a organiza comunitatea pe temeliile libertăţii şi ale demnităţii umane. De remarcat este faptul că rezoluţia de la Alba Iulia a fost opera unor oameni liberi, libertate, care mai târziu, a fost profund zdruncinată de perioada neagră a comunismului. Românii şi-au recăpătat libertatea în 1989 şi fără de care astăzi nu am fi putut comemora evenimentele de la Alba Iulia, pe cele de la Chişinău, din 27 martie 1918 şi pe cele de la Cernăuţi, din 28 noiembrie 1918. Românii de atunci erau animaţi de un sentiment profund naţional, după cum s-a văzut în acţiunile celor din Basarabia, Bucovina, dar şi a celor din Transilvania, iar astăzi este suficient să ne uităm pe harta Europei şi putem observa că acel proiect de la 1918 a fost unul solid care rezistă şi astăzi.
Centenarul Marii Uniri trebuie să ne stimuleze să ducem România mai departe, să o modernizăm, nu doar să ne rezumăm la a rememora faptele înaintaşilor noştri. Totodată, trebuie să ne menţinem statutul la istoria şi contextul european pentru că românii nu trăiesc pe o insulă. Noi facem parte din ansamblul european şi trebuie să ne raportăm la asta în fiecare zi.
Cum am reuşit să ajungem aici? Totul pentru că avem o limbă, o conştiinţă a identităţii, o religie, o istorie datând din vremuri vechi pe care se cuvine să le cinstim în fiecare zi şi astăzi, în mod special!
La mulţi ani, România!

Preşedinte PNL Vâlcea,
Deputat Cristian Buican