Meci nebun la Călimănești. Egal cu patru goluri între Cozia și Dăești

Liga a III-a la fotbal a programat la Călimănești un nou derby județean, între Cozia din localitate și Viitorul Dăești. Oaspeții au pornit ca favoriți la câștigarea celor trei puncte puse în joc, dar și gazdele, antrenate de Vasile Ilinca, promiteau un meci mare. Așa a și fost.
Călimăneștenii s-au mobilizat foarte bine și au deschis scorul în disputa din prima etapă a returului încă din minutul 7, după un autogol al căpitanului oaspeților, Iordache. Viitorul a pornit cursa pentru egalare, dar cei care au marcat au fost tot fotbaliștii din stațiune cu opt minute înainte de final, prin Ghighilicea. Totul părea terminat pentru Viitorul, dar elevii lui Cojocaru au crezut până la final într-un rezultat pozitiv. Cu două minute înainte de final, Dragoș Popa a redus din handicap și câteva faze mai târziu Octavian Vasile a egalat la 2, stabilind rezultatul final al meciului. După această partidă, călimăneștenii par a nu avea probleme în îndeplinirea obiectivului de salvare de la retrogradare în timp ce Viitorul are șanse reale de a participa la play-off-ul de promovare în eșalonul al doilea.

Gabriel Cîrjaliu