”Mașinuța cu povești” de la Teatrul Anton Pann a fugit la Festivalulul International de Teatru pentru copii și tineret ”CĂRĂBUȘ” Brăila

Timp de cinci zile, începând din 10 august, la Brăila se desfășoară cea de a VII–ediție a Festivalului Internațional de Teatru pentru copii și tineret ”CĂRĂBUȘ”. La acest important eveniment, care se desfășoară în contextul manifestării ”Zilelor Municipiului Brăila”, participă și Teatrul Anton Pann din Rm Vâlcea.
Trupa de actori păpușari a teatrului vâlcean va susține două reprezentații în zilele de miercuri 11 august și joi 12 august. Ei vor prezenta ”Mașinuța cu povești” un spectacol care va aduce în atenția copiilor cele patru anotimpuri. Regizorul, Florin Iftode, împreună cu scenograful Gelu Rîsca, au conceput în așa fel spectacolul încât să fie implicați și cei mici, un spectacol interactiv.
La acest festival participă teatre de renume din țară și străinătate. Alături de teatrul gazdă, Teatrul de păpuși Brăila, amintim: Teatrul ”Colibri” Craiova, Teatrul ”Bacovia” Bacău, Teatrul ”Alexandru Davila” Pitești, Teatrul ”Vasilache” Botoșani, Ateneul Național Iași, Teatrul ”Guguță” Chișinău și Teatrul ”B.P. Hașdeu din Cahul.
Miercuri 11 august și joi 12 august pe scena Festivalului International de Teatru pentru copii și tineret ”CĂRĂBUȘ” de la Brăila, Teatrul Anton Pann din Rm Vâlcea le va prezenta celor mici spectacolul ”Mașinuța cu povești”. Sperăm ca detectivul Nino-Nino, de la Poliția Poveștilor, implicat în spectacol, după ce-i va cere povestitorului timp de un an de zile să spună povești, să aducă ”Mașinuța cu povești” acasă, la Rm Vâlcea, pentru că și copiilor de aici le plac poveștile.
Distribuția spectacolului este următoarea: Cristi Bulagea- Povestitorul; Doru Perpelea- Polițistul Nino-Nino; Mecanicii poveștii- Viorica Stamate, Marina Măgală, Mioara Dospina și Felicia Ștefan; Muzica- Constantin Panaite; Scenografia- Gelu Rîșca; Regia- Florin Iftode.