Masă caldă pentru toți copiii din Bujoreni

Nu este o surpriză că primarul comunei vâlcene Bujoreni, Gheorghe Gîngu, pune mare accent pe calitatea actului de învățământ din localitate și an de an se fac investiții substanțiale în școli și grădinițe. Edilul are ambiția ca în scurt timp toți copiii școlari și preșcolari să primească zilnic o masă caldă. La Bujoreni sunt deja în derulare două proiecte europene și masa caldă ajunge la două grupe de copii, 44, respectiv 32 de copii care primesc zilnic două feluri de mâncare la ora prânzului. Pentru extinderea acestei facilități, Comuna Bujoreni este înscrisă în programul-pilot național și se așteaptă aflarea sumei de bani care va fi disponibilă pentru localitatea vecină cu Râmnicu Vâlcea. Cel mai probabil se vor aloca și bani de la bugetul local, astfel încât toți copiii să poată beneficia de o masă caldă consistentă. Ca și în cazul celor mici care beneficiază deja de masa caldă, sistemul care o să fie folosit este cel de catering. O altă veste bună de la Bujoreni este că la școala din Gura Văii se amplasa un teren multifuncțional cu balon astfel încât orele de sport să se desfășoare în cele mai bune condiții și cânt timpul este nefavorabil. (G.C.)