“Maricanul” de la Otăsău e golgheter în Liga a IV-a

La finalul sezonului, în Liga a IV-a, atacantul echipei FCPO, Marian Filipoiu (“Maricanul”) este golgheterul campionatului, cu 19 goluri marcate în 13 partide. Ginerele primarului de la Păușești, Cătălin Avan (care i-au făcut acestuia, de curând, bucuria de a-i dărui o nepoțică, pe Ilinca), duce mai departe tradiția de golgheter în familia Avan.
De remarcat că în topul marcatorilor Ligii a IV-a Vâlcea se mai află un jucător de la FCPO, Ionuț Aldescu, cel care cu cele 10 reușite în 13 meciuri disputate ocupă locul 6. Așadar, puțină lume știe că Mihai Rădulescu, vărul lui Cătălin Avan și fiul patronului de la Casa Veche, Alin Rădulescu, a fost portarul echipei din Păușești când aceasta a jucat barajul de promovare în “C” (cum se numea atunci eșalonul trei al fotbalului românesc), în 1971, cu Avântul Potcoava, campioana județului Olt. La echipa de atunci, vârf de atac era Gheorghe Avan (tatăl actualului edil de la Păușești), cel care și azi, la cei 87 de ani ai săi, nu ratează niciun meci pe care FCPO îl dispută pe teren propriu. În acel an, Gheorghe Avan a fost golgheterul echipei. L-a urmat fiul său, Cătălin, golgheter la echipa care între timp și-a schimbat numele î n Avântul Păușești. Avan a mai jucat apoi la Recolta Pietrari și la Sănătatea Govora, în ambele cazuri fiind golgheterul acestor formații.