Mari surprize pentru elevii din Budești

Elevii cu rezultate foarte bune în anul școlar care s-a terminat au avut parte de o mare surpriză din partea conducerii administrației locale. Astfel, Consiliul Local Budești a aprobat deblocarea sumein de 20.000 de lei pentru premierea a 54 de elevi. Fiecare elev care a obținut premiul I a primit 800 de lei, premiul II a fost recompensat cu 700 de lei, iar premiul III cu 600 de lei. Recompense au primit și elevii care au obținut mențiuni la finalul anului școlar. În plus, copiii care au absolvit clasa a IV-a au orimit câte o bicicletă. Premierile vor continua și în anii viitori, iar primarul Ionel Vlădulescu are de gând ca stimulentele să fie unele din ce în ce mai mari și să nu se rezume doar la bani. De menționat este faptul că aproape toate unitățile de învățământ din localitate au trecut prin ample procese de modernizare și dotare.