MÂNDRIE: ISU VÂLCEA – locul II Competiţia Mondială de Salvare Franța în perioada 12-15 septembrie

Angajații Inspectoratului pentru Situații de Urgență (ISU) “General Magheru” al județului Vâlcea au obținut cea mai bună performanță a României, aceștia ocupând locul doi la Competiţia Mondială de Salvare desfășurat în Franța în perioada 12-15 septembrie.

Performanța a fost înregistrată la proba „acordarea primului ajutor calificat” – scenariu complex, avându-i ca protagoniști pe Plt. maj Cîrciumaru Cristian și Plt. maj. Petria Rareș.


Aceștia au evoluat alături de echipele de descarcerare şi prim ajutor calificat ale inspectoratelor pentru situaţii de urgenţă ale judeţelor Călărași, Dolj și Mureş care au reprezentat România, la Competiţia Mondială de Salvare.


Din 1999, an de an, Competiția Mondială de Salvare (World Rescue Challenge) a reunit cele mai bune echipe de descarcerare și prim-ajutor din lume, care provin din țările membre World Rescue Organization, la care și România a aderat în urmă cu șase ani.
În cadrul Competiției au participat 36 de echipaje de descarcerare și 34 de echipaje de prim ajutor din 16 țări de pe 5 continente: Marea Britanie, Statele Unite ale Americii, Brazilia, Columbia, Paraguay, Canada, Franța, Spania, Portugalia, Germania, Africa de Sud, Noua Zeelandă, România, China și Luxemburg.
La categoria „descarcerarea din autovehicule” au intrat în concurs 36 de echipe (formate din șase salvatori), care au avut de parcurs fiecare câte 3 scenarii diferite, respectiv proba rapidă (de 10 minute, cu o singură victimă), proba standard (de 20 minute, cu o singură victimă) și proba complexă (de 30 minute, cu două victime). Scenariile au fost atent selecționate de către experții World Rescue Organisation, și au testat rapiditatea, îndemânarea, tehnica de descarcerare și modul în care salvatorii au asistat victimele pe timpul operațiunilor.
Ce-a de-a doua categorie a competiției a fost „acordarea primului ajutor calificat” și a reunit 34 de echipe (formate din doi paramedici printre aceștia regăsindu-se și paramedicii din cadrul ISU “General Magheru” al județului Vâlcea), care au parcurs proba de traumă standard (timp de 10 minute, cu o victimă) și proba de traumă complexă (timp de 10 minute, cu două victime). Fiecare echipaj a aplicat manevre salvatoare unor victime implicate în accidente rutiere, incendii, căderi cu parapanta, accidente casnice, agresiuni fizice, plăgi împușcate sau alte situații preluate din viața reală.


La toate probele concursului, comisiile de evaluatori au fost formate din specialiști internaționali în domeniul salvării, fiind verificate în detaliu respectarea procedurilor specifice de intervenție în aceste situații, modul de protejare a victimei, dar și a salvatorilor, prioritizarea acțiunilor la locul evenimentului, precum și progresul echipelor față de competițiile anterioare.
Rolul acestor competiții este de a dezvolta capacitatea de intervenție, prin învățarea de noi tehnici și prezentarea ultimelor tehnologii în domeniu, de a dezvolta lucrul în echipă și de atenționare asupra accidentelor rutiere și a victimelor produse de acestea.