Mănăstirea Mamu – bijuteria brâncovenească din mijlocul comunei unde oamenii au uitat de Dumnezeu

Puţini pelerini cunosc Mănăstirea Mamu, o bijuterie brâncovenească ascunsă de ziduri înalte, aflată chiar în centrul comunei Lungeşti. Pentru că nu se află pe traseul cultural, mănăstirii nu îi calcă pragul decât cîţiva credincioşi din comună. Ridicată în anul 1655, de doamna Stanca, mama domnitorului Constantin Brâncoveanu, care a reconstruit din temelie o mai veche biserică de lemn ridicată, după unele referințe, de frații Buzești, după altele, de bunica lor după mamă, Vilaia, ctitoria l-a cucerit prin frumuseţe chiar şi pe domnitorul Constantin Brâncoveanu care hotărăște să construiască la Mamu o mănăstire care să se ridice la înălţimea pretenţiilor lui.

Când am trecut zidurile Mănăstirii Mamu, am rămas uimită de bjuteria care mi se arăta în faţa ochilor. De ce să nu recunosc că m-am gândit că oricând frumuseţea acestei mănăstiri poate concura cu a celor din Moldova. Un soare abia pâlpâind a scos la iveală câţiva ghiocei înfloriţi şi răsăriţi ţanţoşi pe lângă zidurile care au văzut multe aici, la Lungeşti, în decursul a sute de ani. Cea care m-a întâmpinat a fost chiar maica stareţă Pavelina Ioniţă, care m-a uimit prin tinereţea ei şi dârzenia pe care o afişează în dragostea către credinţă şi Dumnezeu. “Vă place mănăstirea? Din păcate o cunosc prea puţini, iar povestea ei poate nu o ştiu nici cei din sat. Să ştiţi că noua biserică, închinată Sfântului Nicolae, a fost sfințită la 1 august 1696, în al optulea an de domnie a lui Constantin Brâncoveanu. Ispravnicii lucrărilor au fost ceauşul Tănasie Măldărescu şi pârcălabul de curte Badea. Aici, în partea dreaptă, unde sunt chiliile, atunci au fost construite doar pe un singur nivel. A mai fost construit un beci boltit și un zid de incintă. Se vede care e cel vechi şi cel nou. Pentru decorarea ei a fost ales renumitul zugrav Pârvu Mutu, mai cunoscut, în prezent, publicului larg, prin pictura realizată de el la Mănăstirea Sinaia. Pârvu Mutu, împreună cu ucenicul său, Marin, finalizează lucrarea în 8 septembrie 1699. În secolul al XIX-lea, stareța Meletina, care s-a străduit timp de 16 ani să scoată mănăstirea din ruina cauzată de timp și de cutremurul din anul 1838, când turla-clopotniță s-a prăbușit, reface clopotnița din lemn, reface corpul de chilii și le adaugă un etaj. Tot ea decide și repictarea bisericii. Zugravul Ghermano Argeșanul și ajutoarele sale, popa Constantin zugravul și Gheorghe Bălăceanu zugravul, repictează biserica în tempera, acoperind valoroasa pictură brâncovenească”, ne povesteşte maica stareţă Pavelina Ioniţă.

Timp de 50 de ani, mănăstirea a fost sanatoriu

În 1870, din păcate, a intervenit un moment mai dificil în viaţa mănăstirii, în sensul că a fost desfinţată din lipsa personalului şi transformată în biserică de mir pentru o perioadă de timp. Datorită secularizării şi decretului dat de Alexandru Ioan Cuza mănăstirea a pierdut şi foarte multe proprietăţi, aproape că ajunsese într-un stadiu de degradare de nerecunoscut.
În 1910, cum spuneam, s-a făcut o primă restaurare mai amplă asupra bisericii , a fost îndepărtată pictura făcută de maica stareţă Melentina , a fost din nou schimbat acoperişul bisericii şi a ieşit la iveală pictura lui Pârvu Mutu.
În 1932 , maicile care erau în mănăstirea Mamu împreună cu maica stareţă Epraxia Ungureanu au început renovarea mănăstirii. Din păcate nu au putut să se bucure prea mult de mănăstire deoarece în 1959, cu decretul 410, au fost date afară. Cei care au venit atunci la putere au făcut un azil de bătrâni şi de bolnavi psihici care a funcţionat până în anul 2009.

Cu binecuvântarea ÎPS Varsanufie, măicuţele vor avea puţ

“Suntem trei vieţuitoare venite în anul 2006 de la mănăstirea Clocociov. Vrednicul de pomenire Preasfinţitului arhiepiscop Gherasim şi cu părintele stareţ arhimandrit Vartolomeu de la Cozia au trudit la redeschiderea mănăstirii. Părinţii de la Cozia s-au implicat foarte mult în redeschiderea mănăstirii. Dacă nu ar fi fost mănăstirea Cozia, nu ştiu dacă se putea redeschide mănăstirea Mamu.
S-au refăcut câteva chilii în primă fază, s-a introdus apa în mănăstire pentru că nu era. Azilul de bătrâni funcționa, dar nu aveau condițiile care erau necesare pentru așa ceva. Din contră, erau niște condiții foarte grele pentru bolnavi. Din păcate,lipsa de interes din partea angajaţilor şi a celor care aveau în răspundere mănăstirea a dus la degradarea ei. Părintele stareț de la Cozia ne-a încropit și o gospodărie pentru că noi nu aveam cu ce să ne descurcăm.
Acum se încearcă să se facă unele consolidări. De exemplu, cu binecuvântarea şi ajutorul ÎPS Varsanufie, care ne-a dat bani, se forează un puţ în faţa mănăstirii. Oamenii lucrează deja la el, chiar astăzi au început, ni i-a trimis primarul Tiberiu Costea, care nu are bani, dar moral este lângă noi. Sunt necesare lucrări şi pentru refacerea chiliilor, dar încet, încet le rezolvăm pe toate. De exemplu, în interiorul bisericii este necesară spălarea catapetesmei care necesită foarte mulţi bani”, ne mai spune maica.

“Oamenii din Lungeşti au uitat de Dumnezeu”

Pentru că nu exista în sat grădiniță, una dintre maici avea pregătirea necesară și se ocupa de copii din sat . Niciodată nu au cerut bani pentru grădiniță, dar părinții celor care erau aici la grădiniță ajutau la muncile necesare. Prin felul acesta se recompensau și făceau un bine și pentru ei și pentru mănăstire, iar maicile aveau grijă de copilași. Acum oamenii de aici, din Lungeşti, au uitat de Dumnezeu.
“Este o zonă mai rece în credință. Dar, din când în când, mai rar, vin de la București, de la facultatea de arhitectură, cei într-adevăr interesați de pictura lui Pârvu Mutu, vin profesori, studenți , vin și se interesează de pictură . Turiști sau pelerine vin foarte rar. Avem mare noroc că ne ajută alte mănăstiri. Spre exemplu, curentul ni-l plătește mănăstirea Bistrița , gospodăria ne-a făcut-o mănăstirea Cozia și ne ajută în continuare și cu alimente, părintele stareț trece periodic pe la noi, mănăstirea Frăsinei ne mai ajută de asemenea . Deci, financiar ne descurcăm foarte greu. Dacă nu am fi sprijinite, nu am putea să ne descurcăm”, conchide maica stareţă Pavelina, care ne spune cu tristeţe că la slujba de duminică au fost doar trei persoane din sat să se roage.

Letiţia LAZĂR