Mănăstirea Alina Maria, locul unde muntele și rugăciunea se întâlnesc

Pe Vârful lui Roman, acolo unde pădurile se deschid spre cer, se află una dintre cele mai spectaculoase și mai puțin cunoscute mănăstiri din Vâlcea. Ridicată la peste 1.600 de metri altitudine, Mănăstirea Alina Maria pare desprinsă dintr-o poveste în care credința, muntele și memoria unui suflet plecat prea devreme se întâlnesc.

Drumul spre Mănăstirea Alina Maria, cunoscută și sub denumirea de Schitul Roman, începe dinspre Horezu și urcă spre Vârful lui Roman. Aproximativ 20 de kilometri despart orașul de acest colț de munte, iar ultima parte a traseului se desfășoară pe un drum forestier care, iarna, poate deveni o adevărată provocare. Zăpada poate ajunge la aproape doi metri, iar vântul bate cu putere peste culmile înalte.

Aici, la aproximativ 1.620 de metri altitudine, timpul pare să curgă altfel.
Mănăstirea a fost ridicată între anii 2011 și 2014, pe un teren stâncos donat de obștea din Horezu. Pentru fundație, constructorii au fost nevoiți să sape până la opt metri în stâncă, muntele punându-și amprenta chiar asupra temeliei lăcașului.

Povestea locului este însă una profund umană.
Mănăstirea a fost ctitorită de un om de afaceri român, după pierderea fiicei sale, Alina-Maria, care s-a stins din viață la numai 25 de ani. Numele ei a rămas legat pentru totdeauna de acest loc, iar chipul tinerei poate fi văzut în biserică, într-o pictură în care este înfățișată alături de familia sa.
Poate că tocmai această poveste face ca liniștea de aici să fie atât de apăsătoare și, în același timp, atât de vindecătoare.

O mănăstire între cer și stâncă

Mănăstirea are hramul „Adormirea Maicii Domnului” și este vegheată de culmile munților. Din curtea sa, privirea se pierde spre Parâng, într-un spectacol al naturii care se schimbă de la un anotimp la altul.
Iarna, albul zăpezii acoperă totul. Primăvara, muntele renaște. Vara, aerul rece și limpede contrastează cu arșița din văi, iar toamna transformă pădurile într-o mare de culori.
Este un loc în care natura nu este doar decor. Devine parte din experiența spirituală.
Se spune despre acest vârf de munte că este un loc în care îngerii se odihnesc noaptea. Iar pentru cel care ajunge aici, privind liniștea nesfârșită a munților, legenda pare să capete o frumusețe aparte.

Credință și tehnologie, la aproape 1.700 de metri

Viața la această altitudine nu este deloc ușoară. Zona nu dispune de rețea electrică, iar condițiile meteorologice pot fi extreme.
Pentru ca mănăstirea să poată funcționa, energia electrică este asigurată cu ajutorul panourilor fotovoltaice. Sistemul oferă energia necesară atât bisericii, cât și chiliilor în care viețuiesc maicile.
Apa și canalizarea au fost, de asemenea, aduse în zonă prin investițiile administrației locale.
Astfel, într-un loc în care natura își păstrează forța și sălbăticia, oamenii au găsit soluții moderne pentru a putea continua viața monahală.
„Meteora” Vâlcii
Vâlcea are multe locuri spectaculoase, însă Mănăstirea Alina Maria ocupă un loc aparte. Așezată pe creastă, cu munții desfășurându-se în toate direcțiile, ea poate fi privită drept una dintre acele așezări monahale care par suspendate între pământ și cer.
Alături de Mănăstirea Arnota, veche ctitorie a lui Matei Basarab, ridicată în anii 1633–1634, Alina Maria formează imaginea a două lumi monahale așezate pe culmi, despărțite de secole, dar unite prin aceeași căutare a liniștii.
Dacă Arnota poartă în zidurile sale istoria veche a Vâlcii, Mănăstirea Alina Maria vorbește despre o durere transformată în credință.

Un drum care merită făcut

Puțini sunt cei care ajung până aici, iar tocmai această discreție îi păstrează farmecul.
Pentru cei care iubesc muntele, fotografia, istoria sau pur și simplu locurile în care liniștea poate fi ascultată, Mănăstirea Alina Maria este o destinație care merită descoperită.
Aici, departe de zgomotul orașelor, printre stânci, păduri și nori, se află un lăcaș ridicat din credință și dintr-o mare durere sufletească.
Pe Vârful lui Roman, cerul pare mai aproape.

Iar uneori, cele mai frumoase locuri nu sunt cele despre care vorbește toată lumea, ci acelea pe care trebuie să le cauți, urcând încet, kilometru după kilometru, până când muntele se deschide în fața ta.

Letiția Lazăr