Mamă și copil loviți de un autoturism care a părăsit locul accidentului
UPDATE: Conducătorul auto a fost identificat, fiind vorba de un bărbat în vârstă de 23 de ani, din municipiul Râmnicu Vâlcea.
De asemenea, acesta a fost testat cu aparatul etilotest, rezultatul fiind negativ.
În cauză, polițiștii efectuează cercetări în cadrul unui dosar penal pentru comiterea infracțiunilor de vătămare corporală din culpă si părăsirea locului accidentului fără încuviințarea poliției.
Un accident rutier a avut loc în urmă cu puțin timp îm mun. Rm. Vâlcea, în zona Peco Petrom din sensul giratoriu, către Bujoreni.
Din primele date se pare că autoturismul ar fi accidentat o femeie de 50 de ani și un copil, în timp ce traversau strada în municipiu, după care persoana în cauză ar fi părăsit locul accidentului.
“Două persoane (mama si copil) au fost lovite de un autoturism care a părăsit locul accidentului.
Cele două victime sunt evaluate de ambulanța SAJ”, au precizat pompierii vâlceni.
Victimele au fost transportate la spital în vederea acordării de îngrijiri medicale.
Polițiștii efectuează în continuare verificări pentru identificarea conducătorului auto, pentru stabilirea situației de fapt și luarea măsurilor legale care se impun.