Mai multă “energie verde” în comuna Slătioara
Posesorii de autoturisme electrice care doresc să facă turism în zonă sau care circulă pe traseul Râmnicu Vâlcea – Târgu Jiu vor avea motive să oprească în comuna Slătioara. La iniţiativa doamnei Camelia Romcescu, primarul comunei, este deja în faza de achiziție o stație de încărcare electrică pentru autovehiculele electrice, investiție cu fonduri europene. Primarul spune că a alocat sumele necesare pentru asfaltarea drumurilor din parcul industrial Mogești- Milostea, pentru noii agenți economici care și-au concesionat terenuri, dar și utilități. În acest parcul industrial va funcționa și cel mai mare parc fotovoltaic din judeţul Vâlcea.
”Slătioara va ajunge anul viitor în zona de top a comunelor din Vâlcea. Acum am scos la licitație toate proiectele prin Anghel Saligny și ne mândrim cu o atragere din ce în ce mai mare de populație rezidentă. Avem cereri în creştere de certificate de urbanism şi autorizaţii de construcţie pentru imobile de locuit dar şi pensiuni şi clădiri industriale. Întreg personalul primăriei acordă un interes maxim şi tot sprijinul legal ce-l putem acorda fiecărui investitor indiferent de domeniul în care doreşte să investească”, precizează primarul Camelia Romcescu. (T.G.)