Lupii Negri nu sunt singuri! Sprijin total pentru CS Vâlcea 1924, în ciuda ratării play-off-ului

Deși parcursul din acest sezon al echipei CS Vâlcea 1924 s-a oprit înainte de play-off-ul Ligii Naționale de Baschet Masculin, mesajele venite din partea conducerii județului transmit clar un lucru: susținerea pentru „Lupii Negri” rămâne solidă și necondiționată.

Președintele Consiliului Județean Vâlcea, Constantin Rădulescu, a oferit o reacție emoțională după meciul pierdut în fața lui Dinamo, alegând să privească dincolo de rezultat. Acesta a vorbit despre câștigul real adus de echipă comunității: energia din tribune, implicarea suporterilor și sentimentul de apartenență creat în jurul baschetului vâlcean.

„Am câștigat! Am câștigat, dragii mei, în această seară, două ore de timp de calitate, de bucurie și de momente tensionate, pentru că ai noștri au fost „în meci”. Am câștigat pentru că am fost alături de cei peste 2.000 de oameni prezenți să-i încurajeze pe Lupii Negri. Am câștigat și în această seară pentru că inima mea a vibrat alături de inimile vâlcenilor care au venit la sală să-i susțină pe lupi, dar și de ale celor care i-au susținut de acasă sau prin intermediul rețelelor de socializare.

Sportul este un câștig, iar această echipă este un câștig pentru județul Vâlcea! Chiar dacă în această seară scorul de pe tabelă nu a fost în favoarea noastră, pe termen lung suntem câștigători. Vom fi în continuare alături de Lupii Negri, alături de această frumoasă haită a vâlcenilor care iubesc sportul și baschetul. Vă mulțumim, băieți! Ne pregătim pentru următoarele meciuri! Forța, Vâlcea!”

La rândul său, administratorul public al județului, Adrian Mihăilă, a transmis un mesaj care întărește ideea de continuitate și susținere pentru echipă:
„Haide Lupii Negri! Suntem aici și vom lua deciziile corecte.”

Chiar dacă obiectivul imediat nu a fost atins, atmosfera creată în jurul echipei și sprijinul constant din partea suporterilor și autorităților arată că baschetul vâlcean are rădăcini solide. „Lupii Negri” continuă să fie un simbol al ambiției și al unității, iar mesajul transmis după acest moment dificil este unul clar: drumul merge mai departe, cu încredere și susținere.

Pentru CS Vâlcea 1924, finalul acestui capitol nu înseamnă un eșec, ci punctul de plecare pentru o construcție și mai puternică.