Ludovic Orban a semnat la Râmnicu Vâlcea un angajament politic pentru Regiunea Oltenia

Timp de două zile liderii județeni și parlamentarii organizațiilor liberale din Dolj, Gorj, Mehedinți, Olt și Vâlcea au discutat la Râmnicu Vâlcea problemele Regiunii Oltenia. La ședința Comitetului Director Regional al PNL auparticipat și zeci de primari, consilieri județeni și locali, dar și președintele Ludovic Orban.

La finalul întâlnirii a fost lansat și prezentat presei: “Angajamentul PNL pentru dezvoltarea Regiunii Oltenia” în fapt un document-program de guvernare pentru această zonă pe care liberalii spun că îl vor pune în aplicare după ce vor câștiga alegerile din 2020 și vor veni la guvernare.
Documentul a fost semnat de Ludovic Orban, de liderii județeni, parlamentari și europarlamentari și poate fi consultat pe site-ul oficial al PNL. (T.G.)

Ludovic Orban, la reuniunea regională a organizațiilor PNL din Oltenia

Ludovic Orban, președintele #PNL, la reuniunea regională a organizațiilor PNL din Oltenia: ''Cred că este timpul ca toți cetățenii români din Dolj, Olt, Mehedinți, Vâlcea, Gorj să se uite spre alte oferte politice iar în ceea ce ne privește pe noi, Partidul Național Liberal, ne asumăm un angajament de dezvoltare accelerată a Olteniei prin mai multe direcții de acțiune care vizează dezvoltarea infrastructurii. Fundamentale pentru dezvoltarea Olteniei sunt proiecte de investiții care bat pasul pe loc, care au fost începute în guvernarea liberală și timp de zece ani de zile nu s-a făcut un metru de astfalt.Este vital și o prioritate zero pentru noi realizarea tronsonului de autostradă Sibiu – Pitești, fără de care nu se poate face legătura pe un colidor european fundamental, între Portul Constanța și regiunile României cu infrastructura de transport, cu rețeaua de transport european. De asemenea, pentru PSD nu există nici măcar un proiect de tronson de autostradă care este vital pentru dezvoltarea Olteniei, respectiv tronsonul de autostradă Calafat, Craiova, Lugoj.Din păcate pentru Oltenia, administrația PSD-istă a tratat cu spatele investitorii privați. PNL a fost întotdeauna prieten cu investitorii, atât cu capitaliștii români cât și cu investitorii străini serioși care au generat investiții și care au permis dezvoltare economică a zonei. Ne angajăm să acordăm o prioritate în direcționarea investitorilor serioși care vor să investească în România și în zona Olteniei.''

Posted by Partidul Naţional Liberal on Saturday, September 15, 2018