Lucrări importante în comuna Milcoiu

Daniel Muşat primarul comunei Milcoiu a reușit să obțină finanțare pe situații de urgență pentru realizarea unor lucrări edilitare. În localitate se lucrează deja la refacerea infrastructurii calamitate în urma ploilor abundente în punctul Giugioiu, pe drumul comunal care duce în satul Şuricaru. Proiectul are valoarea de 21 de miliarde de lei vechi.
“Pe drumul comunal care duce în satul Şuricaru, în urma ploilor pământul a luat-o la vale, formându-se o râpă mare, care trebuie refăcută. Comuna Milcoiu este predispusă alunecărilor de teren din cauza reliefului. În localitate, de ani buni avem câteva alunecări de teren, dar cea mai gravă este cea de la Costăcheşti, pentru care am şi uitat câte Hotărâri de Guvern s-au făcut. Din anul 2010 avem proiectul în mână, s-au făcut vizitele tuturor prefecţilor în teren, dar de fiecare dată nu au sosit finanțările necesare”, afirmă primarul.
Primarul din Milcoiu spune că banii pe care îi alocă anual, din bugetul local, pentru refacerea drumurilor distruse de ploi nu sunt o soluţie de durată. Primăria are în plan întocmirea unui proiect pentru regularizarea torenţilor, dar în această perioadă de criză finanțarea unor proiecte din mediul rural se face foarte greu. (T.G.)