Lucrări de ecologizare la Tetoiu

Administrația locală de la Tetoiu a pus un mare accent pe curățenia comunei și eforturile în acest sens au fost mereu la nivel înalt. În plus, periodic în localitate condusă de Viorel Herăscu se organizează acțiuni de ecologizare la care participă angajați ai primăriei, beneficiari de ajutor social dar și voluntari din comună. O astfel de acțiune a avut loc pe albia Râului Sașa și rezultatele au fost spectaculoase. Au fost strânși zeci de saci plini cu deșeuri, în special peturi, deșeuri care au fost transportate de la fața locului și reciclate. Edilul de la Tetoiu spune că acțiuni de ecologizare se vor face și în alte zone ale localității și face un apel la oameni pentru păstrarea curățeniei.