Lotul 4 al Autostrăzii Sibiu – Pitești va fi construit de austriecii de la PORR

CNAIR a finalizat licitația pentru Lotul 4 al Autostrăzii Sibiu – Pitești, după o întârziere de șase luni, în care s-au judecat contestații și plângeri la tribunal. Curtea de Apel București a cerut o reevaluare a ofertelor care s-a încheiat cu același rezultat.
Porr Construct, compania care execută în ritm accelerat lotul 1, Sibiu – Boița, a primit și contractul pentru Lotul 4, care se întinde de la nodul din Curtea de Argeș cu Lotul 5, până la Tigveni, și are o lungime de 9,86 km.
„Vineri, 03.09.2021, la o distanță de 6 luni de la prima desemnare a câștigătorului, urmare depunerii de contestații și plângeri atât la CNSC cât și la Curtea de Apel București, CNAIR a finalizat procesul de reevaluare a ofertelor dispus de C.A.B prin Hotărârea Civilă nr. 1230/2021 din data de 08.06.2021 pronunțată în Dosarul nr. 2548/2/2021”, a anunțat CNAIR.
Potrivit deciziei finale a CNAIR, ofertantul câștigător, PORR CONSTRUCT S.R.L. va primi 1.678.873.121,77 lei plus TVA, la finalul contractului. Trmenul de execuție este de 5 ani (60 de luni), din care 16 luni este alocat proiectării, iar 44 de luni execuția. Traseul de 10 kilometri este departe de a fi unul ușor, deoarece intră deja în zona de munte. Lotul 5 al Autostrăzii Sibiu – Pitesti, Sectiunea 4: Tigveni – Curtea de Arges va include un tunel cu o lungime de 1.350 m.
Potrivit legislației, semnarea contractului de achiziție publică va fi posibilă după expirarea din nou a perioadei de depunere a eventualelor contestații și respectiv după soluționarea tuturor contestațiilor/plângerilor formulate în cadrul procedurii de atribuire..