Liceul Tehnologic Forestier-Regenerator de mediu!!!

Liceul Tehnologic Forestier din Râmnicu Vâlcea este singura instituție din județ care transformă resturile vegetale în compost. Proiectul Misiunea Eco-Ce este compostul?, implementat de LTF Rm. Vâlcea și fiinanțat de Fondul Științescu Vâlcea, are ca scop sensibilizarea adolescențiilor cu privire la problemele de mediu, creșterea procentului de colectare a deșeurilor și formarea unor noi obiceiuri ecologice.

Deșeurile biodegradabile (biodeșeurile) sunt responsabile pentru cea mai mare cantitate de deșeuri care ajung să fie depozitate și astfel este nevoie de o colectare separată corect și atentă pentru a fi transformate în compost necontaminat. Proiectul “Misiunea Eco – Ce este compostul” implică aportul voluntar al biodeșeurilor de către elevi și transformarea acestora în resursă prin procesul natural de compostare aerobă și fără consum de energie.
Coordonatorul proiectului Remus Răcășan menționează că au fost implicați atât elevii Liceului Tehnologic Forestier de la profilul Resurse Naturale și Protecția Mediului cât și voluntari internaționali în activități de colectare selectivă și de observare a procesului de compostare în cutiile amplasate în incinta instituției. Realizarea evenimentelor cu tinerii din comunitate pe parcursul implementării proiectului a avut un impact semnificativ asupra elevilor, aceștia fiind mult mai responsabili în gestionarea deșeurilor biodegradabile.
Vom veni în sprijinul Naturii cu noi proiecte verzi și în anul școlar 2022-2023 cu o nouă provocare Cum să sprijinim natura…Compostam și plantam, va fi implementat de Liceulul Tehnologic Forestier, proiect prin programul național Fondul pentru un viitor mai bun în comunități program finanțat de Lidl Romania coordonat de Federaţia Fundaţiile Comunitare din România – FFCR și implementat la nivel local de Fundația Comunitară Vâlcea.. https://www.facebook.com/fondulpentruunviitormaibunValcea/?ti=as

Director ing.prof Staicu Gabriela (Liceul Tehnologic Forestier)