Liceul Tehnologic Forestier – acreditat în domeniul formării profesionale VET

Acordarea acreditării confirmă faptul că Liceul Tehnologic Forestier a elaborat un plan de implementare a activităților de mobilitate, din cadrul proiectului „Dezvoltarea Competențelor Practice Pentru Amenajarea Spațiilor Verzi”, la un nivel înalt al calității, printr-un efort mai amplu de a crește nivelul educațional pe piața muncii.

Liceul Tehnologic Forestier fost acreditată pentru proiecte de mobilitate VET și intenționează să asigure calitatea predării și învățării prin preluarea de bune practici din sisteme de învățământ europene, ca educația să fie în ton cu transformările generate de Uniunea Europeană, motivând astfel, interesul pentru implementarea de proiecte europene și evidențiind oportunitățile oferite de Programul Erasmus+.
Având statutul de organizație acreditată, Liceul Tehnologic Forestier va avea acces simplificat la oportunitățile de finanțare în cadrul viitorului Program 2021-2027, cu atât mai mult își propune să creeze prin strategia de internaționalizare pentru 2021-2027 un cadru prin care să-și optimizeze acțiunile subordonate idealului educațional al școlii românești, să găsească noi metode de dezvoltare liberă, integrală și armonioasă a individualității umane, noi căi de formare a personalității și de asumare a unui sistem de valori bine pus la punct în împlinirea și dezvoltarea personală și la creșterea șanselor de integrare pe piața muncii.
Liceului Tehnologic Forestier furnizează comunității educaționale servicii de calitate, caracterizate prin profesionalism și concretizate în actul pedagogic de asigurare a parcursului individualizat de dezvoltare a fiecărui elev, cu respectarea diversității umane și în deplină siguranță a persoanei. Astfel, absolventul Liceului Tehnologic Forestier va deveni cetățeanul european competent și responsabil specializat din VET, deschis la nou, disponibil să învețe pe tot parcursul vieții, conștient de apartenența sa la comunitate, în respect față de valorile europene într-o societate a cunoașterii, pentru dezvoltare durabilă, a declarat ing. Răcășan Remus, responsabil Erasmus+ LTF.
https://www.erasmusplus.ro/library/2021/Rezultate%20Acreditare_AE_VET_SE.pdf