
Liceul Forestier Râmnicu Vâlcea – Tradiție, viitor și oportunități reale pentru elevi
În inima Râmnicului, acolo unde educația prinde rădăcini solide și se ramifică în cariere de succes, Liceul Forestier își reafirmă și în acest an rolul de formator de profesioniști, deschizând porțile unei oferte educaționale adaptate cerințelor actuale ale pieței muncii.
Tradiție de peste 70 de ani, modernizată pentru viitor
Liceul Forestier Râmnicu Vâlcea nu este doar o instituție de învățământ, ci un reper pentru educația tehnologică din județ. De la tâmplari și tehnicieni în silvicultură, până la specializări moderne precum tehnician în activități din industria alimentară, liceul combină tradiția cu inovația.
Oferta educațională 2025–2026: o alegere pragmatică pentru viitor
Pentru anul școlar viitor, Liceul Forestier propune:
Ce îi diferențiază?
Parteneriate solide cu agenți economici, care oferă stagii de practică, burse și angajare imediată după absolvire.
– Bază materială modernizată: ateliere dotate, laboratoare IT, simulatoare de exploatări forestiere, sală de sport și bibliotecă digitalizată.
– Proiecte Erasmus+ și colaborări internaționale, care le permit elevilor să studieze și să se specializeze în țări din Uniunea Europeană.
– Consiliere și orientare profesională: fiecare elev este ghidat pentru a-și descoperi și valorifica potențialul.
Director Gabriela Staicu: “Liceul Forestier Rm. Vâlcea este locul unde rădăcinile educației prind contur”
„Liceul Forestier din Râmnicu Vâlcea este mai mult decât o instituție de învățământ – este un spațiu în care tradiția educației tehnologice se împletește cu nevoile unei societăți moderne. De peste 70 de ani formăm generații de tineri care și-au găsit drumul în viață datorită unei pregătiri solide, aplicate și ancorate în realitatea economică.
În fiecare an, ne străduim să oferim o ofertă educațională diversificată și adaptată, care să răspundă atât intereselor elevilor, cât și cerințelor pieței muncii. Avem clase de profil tehnologic și profesional, pentru că ne dorim ca fiecare copil care ne calcă pragul să-și găsească aici locul potrivit, ritmul și motivația pentru a evolua.
Investim permanent în infrastructură, în formarea continuă a cadrelor didactice, dar mai ales în parteneriate reale cu agenți economici, ceea ce ne permite să le oferim elevilor nu doar o diplomă la final, ci și o experiență practică autentică, șanse reale de angajare și dezvoltare personală. Unul dintre punctele noastre forte este învățământul profesional dual, unde elevii beneficiază de practică plătită și de burse oferite de firmele partenere, ceea ce înseamnă un pas sigur spre o meserie căutată.
Suntem implicați în proiecte Erasmus+ și colaborări internaționale, care deschid noi orizonturi elevilor noștri. Promovăm în egală măsură protecția mediului, spiritul antreprenorial și învățarea prin experiență.
Cred că rolul nostru, ca dascăli, nu este doar de a transmite informații, ci de a inspira, de a ghida și de a oferi tinerilor încrederea că pot reuși, indiferent de drumul ales. Liceul Forestier este locul unde rădăcinile educației prind contur și unde viitorul se construiește cu seriozitate, profesionalism și suflet.”, precizează ing. prof. Gabriela Staicu – director Liceul Forestier Rm. Vâlcea.
Într-o lume în care profesiile din domeniul mediului, economiei verzi și industriilor sustenabile câștigă teren, Liceul Forestier oferă nu doar o diplomă, ci un drum clar către un viitor sigur.
Letiția Lazăr