Liberalii vâlceni își cinstesc înaintașii
A devenit o tradiție organizarea de către liberalii vâlceni a unor manifestări omagiale pentru fostul prim-ministru și președinte liberal, I.G. Duca, în ziua de 29 decembrie (ziua în care, în 1933, a fost asasinat de către legionari) la Urșani-Horezu.
Patriot român și liberal de marcă încă din tinerețe, I.G. Duca și-a legat nu numai activitatea politică de circumscripția vâlceană în care a fost ales, ci și viața personală cumpărând proprietăți la Măldărești și făcând numeroase danii cu caracter caritabil. Omul politic a contribuit la creșterea liberalismului românesc și la dezvoltarea zonei noastre; născut în București și educat la Paris, a iubit mai mult ca orice satele și peisajele de pe Valea Luncavățului exprimându-și dorința de a fi legat pe vecie de aceste locuri. Este unul dintre motivele pentru care, împreună cu soția sa, au fost înhumați în pronaosul bisericii din Urșani-Horezu.
Filiala Județeană PNL VÂLCEA vă invită să participați, miercuri 29 decembrie, la omagierea personalității lui I.G. DUCA organizată în Urșani-Horezu.
Îi așteptăm pe toți aceia care împărtășesc idealurile naționale ale celui omagiat.
Buna ziua,
Partidul Național Liberal, Filiala Vâlcea vă adresează invitația de a participa la comemorarea a 88 de ani de la moartea marelui om politic liberal I. Gh. Duca, miercuri, 29 decembrie 2021.
PROGRAM:
Ora 8.30 – Depunere de coroane, discursuri – Statuia lui I. Gh. Duca, Parcul Mircea cel Bătrân, Râmnicu Vâlcea.
Ora 9.00 – 10.00 – Deplasare Horezu.
Ora 10.00 – Întâlnire cu activul PNL în centrul orașului Horezu la Statuia lui I. Gh. Duca.
Ora 10.10 -10.30 – Depunere de coroane, discursuri.
Ora 10.30 – 11.00 – Pelerinaj la Biserica Urșani.
Ora 11.00 – 11.40 – Slujba de pomenire.
Ora 12.00 – Socializare, Cabana Valea Ursului.
Filiala PNL Vâlcea