La Vâlcea s-a decis! CSM București merge la Cupa României
Iubitorii handbalului feminin din Râmnicu Vâlcea au luat cu asalt tribunele Sălii Polivalente Traian pentru meciul din Cupa României dintre SCM și campioana en-titre, CSM București.
După parcursul excelent din returul Ligii Florilor, vâlcenii au sperat într-o surpriză în disputa eliminatorie. În teren oaspetele au dominat cu autoritate și au condus aproape în permanență pe tabela de marcaj.
Elevele lui Dahl au condus cu 4-3 după care bucureștencele au pus stăpânire pe joc și au intrat la cabine cu patru goluri avans, 16-20. Diferența de valoare a fost evidentă și în mitanul secund când campioanele nu au avut emoții.
În final a fost 30-42 și CSM București merge la turneul final care va decide câștigătoarea ediției din acest an a Cupei României. Pentru SCM Râmnicu Vâlcea rămâne obiectivul din Liga Florilor, locurile 4-5 care să le asigure oltencelor participarea în viitoarea ediție a cupelor europene.