La Slătioara o persoană necunoscută a dat foc unui fânar care adăpostea 12 bovine

Pompierii militari din cadrul ISU „General Magheru” au intervenit ieri, 2 ianuarie, la ora 02:07 în comuna Slătioara, sat Mogeşti, pentru stingerea unui incendiu izbucnit la un adăpost de animale şi depozit de furaje proprietatea lui C. C.

Până la stingerea incendiului, au ars: tavanul şi structura din lemn a adăpostului de animale şi aproximativ trei tone de fân. Prin intervenția promptă a pompierilor, s-a reușit salvarea mai multor bunuri din gospodărie precum și 12 bovine. Cercetările preliminare arată că flăcările s-ar fi declanșat în urma folosirii în mod intenționat a unei surse de aprindere de către o persoană necunoscută.