La Păuşeşti Măglaşi se lucrează intens la trotuare
Primarul Alexandru Dediu crede că cel târziu la finele lunii august lucrările vor fi finalizate pe drumul principal, cel intens circulat de cei ce tranzitează localitatea în drum spre staţiunea Băile Olăneşti.
“Este o lucrare importantă pentru siguranţa pietonilor şi mai ales a celor peste 250 de elevi din clasele gimnaziale ce merg des la cursurile de pictură, muzică, dans, judo, ce se desfăşoară în Căminul Cultural. Lucrarea este finanţată din bugetul local şi sper ca în următorii ani să extindem trotuare şi pe alte drumuri din localitate”, precizează primarul Dediu. (T.G.)