La doar 27 de kilograme, Raluca a cucerit aurul național la karate! Povestea unei campioane de 10 ani din Vâlcea
Are 10 ani, 35 de medalii și un program zilnic în care joaca trebuie să-și găsească locul printre școală, teme și antrenamente. Raluca Maria Trașcă este una dintre micile sportive din Vâlcea care demonstrează că performanța nu se măsoară în kilograme, ci în ambiție, muncă și dorința de a deveni mai bun. Iar când intră pe tatami, cele 27 de kilograme ale sale nu o împiedică să-și înfrunte adversarele și să urce pe podium.
La Campionatul Național de Karate Shito-Ryu Tradițional 2026, desfășurat la Izvorani, Raluca a cucerit medalia de aur la kumite Shobu Ippon feminin, categoria U12, -45 kg. Cum a ajuns o fetiță de numai 27 de kilograme să concureze într-o categorie cu o limită superioară de 45 de kilograme? Explicația este simplă: la categoria ei nu s-au înscris alte sportive, iar antrenorul a decis să o înscrie la următoarea categorie, având încredere că poate face față.
Și a făcut-o! Raluca a disputat trei meciuri, iar emoțiile cele mai mari le-a avut chiar înainte de a intra în luptă. Adversarele erau mult mai înalte și mai grele decât ea, dar micuța sportivă a reușit să le învingă.
„Nu a fost deloc ușor, dar am reușit să le înving”, povestește Raluca. Când a aflat că a câștigat aurul, nu s-a apucat să țină discursuri de campioană. A luat-o imediat pe mama în brațe, fericită că demonstrase că poate face față și unei categorii superioare.
Un talent descoperit la ora de sport
Povestea Ralucăi în karate a început datorită profesorului de sport, care era și antrenor de karate. Acesta a observat flexibilitatea fetiței și i-a propus mamei să o înscrie la clubul său.
Numai că dorința de a practica acest sport exista deja. Pe vremea când locuia în Germania, Raluca avea un vecin care făcea karate și care îi stârnise curiozitatea. Atunci, părinții nu aveau timpul necesar pentru a o înscrie la antrenamente, însă ocazia a apărut mai târziu, odată cu recomandarea profesorului.
Primul antrenament a fost suficient pentru ca Raluca să simtă că și-a găsit locul. „Mi-am dat seama că sunt făcută pentru karate sau sport de orice fel”, spune ea.
La zece ani, are deja o relație serioasă cu sportul, iar prima medalie câștigată, la o competiție din Baru, județul Hunedoara, a rămas un moment pe care și-l amintește cu entuziasm. De atunci, medaliile s-au tot adunat.
35 de medalii și o cameră plină de amintiri
Până acum, Raluca a strâns 35 de medalii: 32 la karate și trei la înot. Le păstrează în camera ei, însă una are un loc special în sufletul său: medalia de aur câștigată la Campionatul Internațional de la Monor, din Ungaria.
A fost prima sa competiție internațională, iar experiența a venit cu emoții puternice. Bucuria de a fi selectată să concureze la acel nivel și de a obține locul întâi a fost atât de mare, încât momentul urcării pe podium s-a transformat într-o amintire pe care nu o va uita prea curând.
Raluca a plâns de fericire când a văzut-o pe mama sa plângând la rândul ei, copleșită de emoție și mândrie. Uneori, o medalie înseamnă mult mai mult decât un loc pe podium: înseamnă toate orele de pregătire, toate renunțările și bucuria împărtășită cu cei dragi.
Între teme, antrenamente și puțină dezordine
În afara sălii de karate, Raluca este totuși un copil de zece ani. Îi place să coloreze, să danseze și să înoate ori de câte ori are ocazia. A practicat înotul timp de doi ani în paralel cu karateul, iar dansul sportiv a făcut și el parte din copilăria sa, încă de la vârsta de patru-cinci ani.
Programul său zilnic nu seamănă însă prea mult cu cel al unui copil care are ore întregi la dispoziție pentru joacă. Merge la școală, vine acasă, mănâncă, își face temele și pleacă la antrenament. După ce revine, mai repetă lecțiile, își pregătește ghiozdanul și se ocupă de celelalte lucruri necesare pentru ziua următoare.
Dacă ar trebui să aleagă între o zi întreagă de joacă și un antrenament, răspunsul ei este clar: alege antrenamentul, pentru că doar așa poate deveni mai bună. Iar dacă are și teme, acestea vin primele, înainte de plecarea la sală.
Totuși, campioana are și o mică slăbiciune: dezordinea. Acasă își permite să fie mai copilăroasă, iar mama o mai ceartă uneori pentru că nu este suficient de ordonată. Raluca are însă și o explicație: este mereu în mișcare și timpul pare să nu-i ajungă pentru toate.
Când adversara cu centura portocalie fugea de fata cu centura albă
Printre amintirile de la competiții se numără și una care arată că, dincolo de seriozitatea sportului, există și momente savuroase.
La una dintre primele sale competiții, Raluca a luptat cu o fată care avea centura portocalie, în timp ce ea purta centura albă. Situația a luat o întorsătură neașteptată: adversara a ajuns să fugă de ea pe tatami.
Este genul de întâmplare pe care Raluca o povestește cu amuzament și care arată că uneori copiii reușesc să surprindă pe toată lumea, indiferent de nivelul de experiență sau de culoarea centurii.
Dar dacă cineva își imaginează că Raluca își exersează mișcările de karate pe colegi, se înșală. Ea spune că nu a folosit niciodată ceea ce învață la antrenamente nici la școală, nici la locul de joacă. Știe că tehnicile trebuie folosite în sala de antrenament și în competiții.
Nici nu se laudă în fața colegilor cu rezultatele sale. Spune că aceștia nu par să realizeze câtă muncă presupune să ajungi campion european la zece ani și cât din timpul liber trebuie sacrificat pentru sport. Pentru ea, faptul că a ajuns campioană europeană nu este un motiv de laudă, ci rezultatul unei munci pe care o face în primul rând pentru ea.
Plânge când pierde, apoi caută ce poate îmbunătăți
Raluca nu pretinde că victoriile vin fără emoții sau că înfrângerile nu dor. Dimpotrivă, recunoaște că primul lucru pe care îl face când pierde un meci este să plângă de supărare.
După ce trece momentul, încearcă să înțeleagă unde a greșit și ce trebuie să schimbe pentru a nu repeta aceleași greșeli. Nu vrea doar să câștige următoarea competiție, ci să devină, de fiecare dată, o versiune mai bună a sa.
Înaintea meciurilor, cele mai mari emoții le are mama sa. După victorie, însă, bucuria este împărtășită de ambii părinți, care îi sunt alături în drumul spre performanță.
Dacă ar avea ocazia să întâlnească un mare campion de karate, Raluca l-ar alege pe Rafael Aghayev, iar întrebarea sa ar fi una directă: cum a reușit să devină de cinci ori campion mondial?
Poate că, într-o zi, va avea și ea propriile răspunsuri pentru copiii care vor să afle cum se ajunge la vârful acestui sport.
Visul nu se oprește la titlul european
La numai zece ani, Raluca Maria Trașcă are deja un obiectiv important: vrea să devină multiplă campioană mondială. Titlul european este deja în palmaresul său, dar nu îl consideră un motiv să se oprească aici.
Pentru ea, fiecare antrenament contează, fiecare meci este o lecție, iar fiecare medalie reprezintă încă un pas spre ceea ce își dorește să devină.
Mesajul pe care îl transmite copiilor care se consideră prea slabi sau se tem că nu vor reuși este simplu: să creadă în ei și să practice sportul, indiferent de disciplina aleasă, pentru că sportul este sănătos.
Iar dacă cele 27 de kilograme ale Ralucăi ne-au atras atenția la început, povestea ei ne arată că adevărata forță nu stă pe cântar. Stă în curajul de a intra pe tatami în fața unor adversare mai mari, în disciplina de a merge la antrenament după ce ai terminat temele și în dorința de a te ridica după fiecare înfrângere.
Pentru Raluca, aventura abia începe. Iar cele 35 de medalii sunt doar primele capitole ale unei povești pe care visează să o continue cu aur mondial.