L-AȚI VĂZUT? Tânăr plecat de acasă din Valea Mare
Polițiștii Serviciului de Investigații Criminale, împreună cu cei ai Secției 10 Poliție Rurală Măciuca desfășoară activități de căutare a numitului Vladu Marian, în vârstă de 20 de ani.
Sesizarea a fost efectuată la data de 29 mai 2026, în jurul orei 15:00, de către părinții acestuia.
Din verificările efectuate a reieșit faptul că acesta ar fi plecat voluntar de la domiciliul său din comuna Valea Mare, în cursul zilei de 24 mai a.c., fără a mai reveni până în prezent.
Semnalmente: aproximativ 1,70 m înălțime, circa 50 kg, păr șaten, ochi căprui.
La momentul plecării, acesta purta pantaloni lungi de culoare închisă și bluză de culoare albastră.
Persoanele care pot furniza informații utile în vederea găsirii acestuia sunt rugate să contacteze cea mai apropiată unitate de poliție sau să apeleze numărul unic de urgență 112.


