Krnic și Mitrache, doi ani la Vâlcea
HCM Râmnicu Vâlcea a anunțat sâmbătă perfectarea a încă două transferuri. Astfel, interul stânga Natasa Krnic (29 ani) și extrema dreapta Cristina Mitrache (20 ani) au iscălit contracte valabile pe doi ani cu clubul condus de Petre Berbecaru.
Krinic a jucat pentru naționala Muntenegru și a evoluat ultima dată la Danubius Galați. ”M-am decis să semnez cu Vâlcea, deoarece îmi place proiectul pus la punct de conducerea clubului. Sper sa fim o echipă puternică, să ne situăm cât mai sus în clasament și să jucăm în cupele europene. Sunt foarte pozitivă și am mare încredere în HCM Râmnicu Vâlcea” a spus Krnic pe pagina de facebook a clubului vâlcean.
Originară din Vâlcea, Mitrache s-a lansat la CN Energetic și a evoluat sezonul trecut la Măgura Cisnădie. ”Mă bucur că am fost aleasă pentru a mă alătura acestei echipe, pe care am admirat-o întotdeauna. HCM Râmnicu Vâlcea este o echipă iubită, care joacă mereu cu sala plină. Sunt încrezătoare în mine și în proiectul prezentat de HCM. Aștept cu nerăbdare să îmbrac tricoul HCM-ului și să mă bucur de handbal” a declarat Mitrache.
HCM a mai semnat până acum cu Marta Herrero Lopez, Alicia Fernandez Fraga (ambele Bera Bera), Natalia Vasilevskaya (Bekescsaba), Raluca Băcăoanu (Măgura Cisnădie) și Sara Vukcevic (VAC). Campania de achiziții a clubului vâlcean va continua în perioada viitoare, președintele Petre Berbecaru fiind și în căutarea unui portar cu experiență.