Județul Vâlcea, gazda ședinței de lucru a Comisiei de Comunicare – Relații Clienți a Asociației Române a Apei
În perioada 18-21 septembrie, în județul Vâlcea, s-a desfășurat ședința Comisiei de Comunicare – Relații Clienți, organizată de Asociația Română a Apei prin Comitetul Teritorial Olt – Jiu, cu sprijinul Apavil SA Rm. Vâlcea.
Lucrările s-au desfășurat la Hotel Palace din localitatea Băile Govora și au reunit peste 50 specialiști din departamentele de Comunicare, Relații Clienți și Comercial, reprezentanți ai societăților de apă din țară, care au dezbătut subiecte privind utilizarea datelor cu caracter personal în relația cu utilizatorii, măsurarea gradului de satisfacție a consumatorului, tendințe în funcționarea și organizarea departamentelor de tip Call – Center, obligativitatea utilizării caselor de marcat electronice fiscale pentru încasarea contravalorii serviciilor conexe, dar și legislația privind serviciul de alimentare cu apă și canal.
După încheierea dezbaterilor, delegații companiilor de apă au vizitat mănăstirile Horezu și Bistrița și s-au bucurat de experiența olăritului într-unul dintre atelierele meșteșugărești din Horezu, unde au putut modela și achiziționa diverse obiecte decorative.
La această reuniune, aferentă Trimestrului III al anului 2018, au fost prezenți reprezentanții Comisiei Comunicare – Relații Clienți A.R.A., Thomas Roth – Președinte și Ioana Vasile Acrivopol – Vicepreședinte și Gigi Preduș – Director General Apavil SA Rm. Vâlcea.