ÎPS Varsanufie, Arhiepiscopul Râmnicului, împreună cu primarul Mircia Gutău au pus piatra de temelie a noii biserici din Cartierul Goranu
Primarul Mircia Gutău, alături de viceprimarii Carmen Preda și Eusebiu Vețeleanu, a participat astăzi, 13 noiembrie 2024, la ceremonia de punere a pietrei de temelie pentru noua biserică ce urmează să fie construită în Cartierul Goranu. Aceasta va purta hramurile „Sfinții și Drepții Dumnezeiești Părinți Ioachim și Ana” și „Sfânta Nina, cea întocmai cu Apostolii, luminătoarea Georgiei”, oferind un loc de rugăciune și comuniune spirituală locuitorilor din zonă.
Amplasamentul lăcașului de cult a fost pus la dispoziția Arhiepiscopiei de către Primăria Municipiului Râmnicu Vâlcea, prin Hotărârea Consiliului Local nr. 151/15.05.2024. Acest demers se înscrie în angajamentul administrației locale de a sprijini valorile spirituale și de a contribui la dezvoltarea unei comunități unite și solide.