Ion Câlea va avea statuie la Mădulari!

Unul dintre primarii PSD din sudul Județului Vâlcea vrea să comande construirea unei statui care să-l reprezinte pe fostul președinte al Consiliului Județean Vâlcea, Ion Câlea. Inițiativa îi aparține edilului Comunei Mădulari, Daniel Dimulescu.

“Pe mine Ion Câlea m-a adus în politică. Trăiam la București și mă ocupam de echipa de fotbal din localitate. M-a convins să preiau organizația PSD din comună, apoi m-a anunțat că voi candida la postul de primar. Am zis cine, eu? M-au votat oamenii, au avut încredere în mine și uite că am ajuns primar. Indiferent cine ce ar zice, Ion Câlea a fost o persoană deosebită, specială, un adevărat social-democrat. Sunt decis să îi ridicăm o statuie în comună, cel mai probabil în campingul care este la Mădulari. O să vorbesc și cu alți primari PSD, o să strângem banii și o vom face. Ion Câlea merită cu prisosință acest omagiu din partea noastră”, ne-a spus primarul Dimulescu. (G.C.)