Ion Bebe Streinu a stabilit prioritățile la Șirineasa

Primarul comunei Șirineasa, Bebe Streinu, a stabilit prioritățile pentru perioada imediat următoare. Edilul localității aflată pe malul Luncavățului este în permanent contact cu oamenii ș știe ce este de făcut pentru îmbunătățirea nivelului de trai.

“Ca în orice comună, sunt oameni mulțumiți de investițiile făcute și îmi mulțumesc, sunt și alții care așteaptă rezolvare la problemele lor. Oamenii vor asfalt pe toate străzile și așteaptă alimentarea la rețeaua de gaze naturale. De asemenea, știu cu ce probleme se confruntă oamenii din satele Slăvitești și Aricioaia, acolo unde nu se poate ajunge cu mijloacele de transport în comun. Este greu în special noaptea, pentru cei care vin de la schimbul doi. Sper să rezolvăm rapid, sunt autobuze care ajung în alte comune și care pot trece pe acolo. Trebuie să facem reparații la pod pentru modificarea rutelor, avem materialele necesare, avem tot ce ne trebuie. De asemenea, prioritate pe termen scurt este extinderea iluminatului public în zonele unde acesta este deficitar”, spune Ion Bebe Streinu, primarul comunei Șirineasa. (G.C.)