Invitație la handbal! Cea de-a noua ediție a Turneului National de Handbal Mixt – “Handbal pentru comunitate” la Rm. Vâlcea
Invitație la handbal! În acest weekend se organizează în Râmnicu Vâlcea cea de-a noua ediție a Turneului National de Handbal Mixt, “Handbal pentru comunitate”.
Din nou, acest turneu va avea scop caritabil și le mulțumim mult organizatorilor ca au ales să susțină proiectul Pâine și Mâine! Toate fondurile strânse vor asigura masa caldă și programul de afterschool a 200 de copii din județul Vâlcea.
Meciurile vor începe în ambele săli Traian și Energetic de la ora 9.00 până la ora 18.00. Finala mica și mare se vor desfășura în Sala Traian, duminică de la ora 14.00.
10 echipe de handbal mixt (fete & băieți) din București, Cluj, Brașov, Baia Mare și Vâlcea se întrec în 16-17 martie în cadrul celei de-a 9-a ediții a Turneului Național de Handbal Mixt ”Handbal pentru Comunitate”, care se va desfășura la Râmnicu Vâlcea.
Vă invităm să vă bucurați de handbal și să susțineți cauza noastră!
www.painesimaine.ro