Investițiile în învățământ de la Păușești-Otăsău au dat roade

Primarul comunei Păușești-Otăsău, Cătălin Avan, a făcut prioritate zero din îmbunătățirea permanentă a actului de învățământ din localitate. În fiecare an s-au accesat fonduri pentru modernizarea și dotarea unităților școlare din localitate. În plus, elevii cu rezultate deosebite au fost recompensați cu premii și excursii atractive. Și rezultatele nu au întârziat să apară. La recentul examen de Evaluare Națională promovabilitatea a fost una deosebită, peste media națională.
“Suntem mândri de absolvenții Școlii Gimnaziale Păușești-Otăsău, promoția 2024, care au obținut rezultate foarte bune la Examenul de Evaluare Națională, desfășurat în perioada 25-27 iunie 2024. Promovabilitatea la nivelul unității noastre a fost de 90%, depășind media națională de 74%. Demonstrăm încă o dată că suntem capabili de performanță și continuăm șirul rezultatelor excepționale din ultimii ani. Felicitări elevilor dedicați, profesorilor coordonatori și părinților implicați!”, spune edilul de la Otăsău.