Investiţie importantă prin PNRR în Buneşti

Primăria Buneşti a lansat licitaţia pentru atribuirea contractului de lucrări de amenajare a “Centrului de zi pentru copii aflaţi în situaţie de risc de separare de părinţi”. Termenul limită pentru depunerea ofertelor este 24 mai. Investiţia este estimată la 400 de mii de euro şi are finanţarea asigurată prin PNNR, componenta 13.
Dacă licitaţia decurge fără probleme lucrările ar putea începe în luna iunie. Oficial, proiectul trebuie încheiat până în 30 august, 2024. (T.G.)