Investiție finanțată de la AFM la Bunești

Nu va mai dura mult și în localitatea vâlceană Bunești se va finaliza încă o investiție importantă, fără să se folosească bani de la bugetul local. În comuna administrată de social-democratul Viorel Radi se vor minta cinci stații de încărcare pentru autovehiculele electrice, finanțarea fiind asigurată cu bani europeni, prin Agenția Fondului de Mediu. În perioada următoare se va face licitația și firma care o va câștiga se va ocupa de tot, inclusiv de amenajarea terenului unde vor fi montate stațiile. Investiția este una importantă pentru comunitatea locală dar și pentru șoferii care tranzitează localitatea și care vor avea nevoie să încarce rapid mașinile electrice.