Învățământ digitalizat la Vlădești

Până la finele acestui an, unitățile de învățământ de la Vlădești vor avea parte de dotări moderne care vor ajut mult cadrele didactice, dar și pe elevii care sunt în număr tot mai mare în localitatea păstorită de social-democratul Adrian Cosac. Finanțarea proiectului de achiziție este finanțat prin Planul Național de Redresare și Reziliență și are o valoare de 1.093.475 lei, proiectul urmând să fie finalizat până cel târziu în ultima zi a acestui an. Vestea este una excelentă pentru elevi care vor avea parte de mobilier nou, materiale didactice și echipamente digitale de ultimă generație. Obiectul principal al proiectului este sporirea calității și siguranței mediului de învățare, obiectiv asumat de Adrian Cosac încă din campania electorală trecută.