Învățământ de calitate la Budești

A fost o perioadă lungă în care părinții care locuiesc în comuna vâlceană Budești alegeau pentru copiii lor școli și grădinițe din Râmnicu Vâlcea, chiar dacă efortul financiar era substanțial mai mare și de asemenea pierdeau destul timp cu naveta. Situația s-a schimbat radical, însă, asta pentru că primarul Ionel Vlădulescu a pus mare accent în mandatele sale pe îmbunătățirea actului de învățământ din localitate. Din fericire a reușit și acum situația s-a schimbat. Marea majoritate a părinților aleg pentru copii unitățile de învățământ din Budești, rareori venind și din localitățile vecine. Din acest an Școala Gimnazială din localitate are condiții excelente pentru elevi, după o investiție din bani europeni în urma căreia unitatea a fost modernizată, reabilitată și dotată la standarde înalte. Tot la Budești funcționează acum și o grădiniță cu program prelungit construită din temelii, cu fonduri de la PNDL 2. Cererile pentru cele 45 de locuri sunt foarte multe, iar condițiile în care își desfășoară activitatea cei mici rivalizează cu cele din orașele europene. (G.C.)