Înmormântare cu peste 70 de persoane în comuna Laloșu

Polițiștii din cadrul Poliției orașului Bălcești și Secției 10 de Poliție Rurală Măciuca au fost sesizați azi, 15 aprilie, cu privire la faptul că, în comuna Laloșu a avut loc o înmormântare și au participat 70-80 de persoane care nu au respectat măsurile sanitare de protecție.
La fața locului s-au deplasat 3 echipaje de poliție si un echipaj de jandarmi pentru menținerea ordinii și liniștii publice, urmând a fi luate măsurile legale față de persoanele care nu respectă măsurile de protecție individuală. Procesiunea de înmormântare a început în jurul orelor 15.
Evenimentul s-a încheiat fără incidente. Polițiștii și jandarmii au fost prezenți permanent pentru asigurarea ordinii și liniștii publice, iar verificările continuă pentru luarea măsurilor legale.
În vederea prevenirii și combaterii altor fapte penale și contravenționale, zona va fi monitorizată de polițiști care vor interveni în aplicarea măsurilor legale în funcție de evoluția situației operative.