Inedit! Comuna Guşoeni va obţine bani din producţia de energie

Şi este vorba de bani mulţi, ce vor merge anual către proiecte culturale şi pentru sprijinirea instituţiilor de învăţământ şi cultură, pentru educaţie, pentru premierea elevilor cu rezultate deosebite la învăţătură şi sport.


Primarul Nicole Concioiu ne-a relatat cum va ajunge bugetul local, peste puţin timp, să fie degrevat de cheltuielile privind iluminatul public stradal şi al instituţiilor publice din localitate.
În micuţa comună va demara în curând, mai este necesar un singur aviz de la CEZ, construirea unei centrale fotovoltaice. Investiţia se va întinde pe o suprafaţă de 3 mii de metri pătraţi, de fapt pe copertinele de la Târgul Săptămânal din localitate.
Realizarea proiectului este posibilă datorită TRANSGAZ MEDIAŞ care a acordat primăriei o sponsorizare de 20 de mii lei şi OMV PETROM care a donat proiectului 129 mii lei. Primăria va avea şi ea o parte de cofinanţare mai mică. Centrala are o putere medie de 80 KW ( acest tip de centrală nu produce constant zi de zi aceeaşi cantitate de energie datorită condiţiilor meteo, dar se calculează o medie).
Realizarea investiţiei se va întinde şi pe parcursul anului viitor deoarece trebuie construită nu doar centrala, dar şi racordurile la reţea şi transformatorul pentru transferul energiei solare produse în reţeaua de energie de medie putere.
Ideea primarului Concioiu poate fi urmată şi de alţi edili, numai că actuala legislaţie nu mai permite construirea de centrale pentru obţinerea de certificate verzi decât pe clădiri şi terenuri situate în intravilanul localităţilor.
Energia produsă va fi mai mare decât necesarul de consum al unităţii administrative, vorbim de iluminat public, iar administraţia nu va mai trebui să aloce fonduri an de an iluminatului stradal, şcolilor, grădiniţelor, biserici etc., banii economisiţi urmând a fi dirijaţi conform doleanţelor sponsorilor către acţiuni cultural educative. După avizul CEZ, administraţia va încredinţa direct lucrarea proiectului către o societate specializată sau o va scoate la licitaţie pe SEAP în funcţie de suma finală calculată a investiţiei care încă nu a fost fixată exact, funcţie de încă nişte detalii legate de TVA ul pe manoperă şi materiale.

Traian Guminski