Incidentul cu clor de la Chimcomplex: șase persoane au ajuns la UPU, cinci sunt internate. Toți pacienții internați sunt stabili

UPDATE ORA 19.30 Noi informații despre incidentul chimic produs vineri, 13 noiembrie, pe platforma Chimcomplex din Râmnicu Vâlcea. Șase persoane care prezentau simptome asociate expunerii la clor au ajuns la Unitatea de Primiri Urgențe a Spitalului Județean Vâlcea. Cinci dintre acestea au rămas internate, însă toate sunt stabile din punct de vedere hemodinamic și respirator.

Potrivit precizărilor transmise de ISU Vâlcea, dintre cele șase persoane, patru au fost transportate la spital de echipajele medicale, în timp ce alte două s-au prezentat la UPU prin mijloace proprii.

În urma evaluării medicale, una dintre persoane a fost externată, patru au fost internate în Secția de Medicină Internă, iar o altă persoană a fost internată în Secția de Anestezie și Terapie Intensivă (ATI).

Reprezentanții ISU Vâlcea au făcut aceste precizări în contextul informațiilor apărute în spațiul public privind presupusa supraaglomerare a Unității de Primiri Urgențe.

„Toate cele cinci persoane internate sunt stabile din punct de vedere hemodinamic și respirator”, se arată în informarea transmisă de ISU Vâlcea.

Concentrația de clor este zero, atât pe platformă, cât și în zonele din apropiere

Vești favorabile vin și din partea echipajelor specializate CBRN. Ultimele măsurători efectuate vineri seară, atât în interiorul amplasamentului industrial, cât și în zonele din proximitatea acestuia, au indicat valori zero ale concentrației de clor în atmosferă.

„Măsurătorile efectuate cu puțin timp în urmă de echipajele specializate CBRN, atât în interiorul amplasamentului operatorului economic, cât și în zonele din proximitatea acestuia, au indicat valori «zero» ale concentrației de clor în atmosferă”, a transmis locotenent-colonel Andreea Tache, reprezentant ISU Vâlcea.

Chiar dacă valorile înregistrate sunt în prezent zero, echipajele specializate continuă monitorizarea situației pentru a asigura protecția și siguranța populației.

Reamintim că incidentul a fost semnalat vineri dimineață, în jurul orei 08:00, după apariția unor scurgeri de clor la nivelul unui compresor din instalația de electroliză cu membrană de pe platforma Chimcomplex. Inițial, trei persoane au necesitat îngrijiri medicale, iar măsurătorile au identificat ulterior clor și în exteriorul amplasamentului industrial.

Autoritățile au transmis patru mesaje RO-ALERT, au instituit restricții de circulație și au dispus evacuări preventive. Ulterior, în urma evoluției favorabile a situației, măsurile de protecție recomandate populației au fost ridicate.

UPDATE ORA 13.00 Situația de pe platforma chimică Chimcomplex din Râmnicu Vâlcea a evoluat favorabil, vineri, 13 noiembrie, după incidentul provocat de scurgerile de clor de la un compresor al instalației de electroliză. Autoritățile au transmis patru mesaje RO-ALERT, iar la ora 12:16 populația din zonele vizate a fost informată că măsurile de protecție recomandate anterior au încetat.

Potrivit ultimelor informații transmise de ISU Vâlcea, echipajele CBRN au efectuat măsurători și în zone aflate la distanțe cuprinse între 2 și 4 kilometri de obiectiv, unde valorile înregistrate au fost de 0 ppm.

De asemenea, în zona Bercioiu, măsurătorile specialiștilor au indicat o concentrație de clor de 0 ppm.

Pentru coordonarea intervenției, în afara amplasamentului industrial a fost operaționalizat un punct de comandă mobil, iar pe platformă a fost amenajată o zonă de decontaminare a personalului aflat în incintă.

La ora 11:37, autoritățile au transmis cel de-al treilea mesaj RO-ALERT, în baza zonei de risc identificate cu ajutorul aplicației ALOHA, utilizată pentru estimarea direcției de deplasare și a dispersiei norului de clor.

Măsurile de protecție pentru populație au fost ridicate

Vestea favorabilă a venit la ora 12:16, când ISU Vâlcea a anunțat transmiterea celui de-al patrulea mesaj RO-ALERT.

„Populația din zonele vizate a fost informată cu privire la încetarea măsurilor de protecție recomandate anterior, ca urmare a evoluției favorabile a situației operative”, a transmis locotenent-colonel Andreea Tache, reprezentant al ISU Vâlcea.

Chiar dacă măsurile de protecție au fost ridicate, echipajele specializate continuă monitorizarea situației din teren și efectuarea măsurătorilor pentru evaluarea condițiilor de siguranță.

Reamintim că incidentul a fost semnalat în jurul orei 08:00, printr-un apel la 112. Trei persoane, o femeie de 42 de ani și doi bărbați de 45 și 30 de ani, au avut nevoie de îngrijiri medicale și au fost transportate la Spitalul Județean de Urgență Vâlcea.

Intervenția a mobilizat pompieri, polițiști, echipaje medicale și specialiști CBRN. Scurgerile de clor au fost oprite, însă autoritățile au continuat verificările inclusiv în afara platformei industriale, după ce primele măsurători au indicat prezența substanței în atmosferă.

UPDATE ora 11.40
Situație deosebit de serioasă pe platforma chimică Chimcomplex din Râmnicu Vâlcea, vineri dimineață, 13 noiembrie 2026. După o scurgere de clor produsă la nivelul unui compresor din instalația de electroliză cu membrană, măsurătorile efectuate de echipele specializate au indicat o concentrație ridicată a substanței și în exteriorul amplasamentului industrial. Autoritățile au transmis două mesaje RO-ALERT, au instituit restricții de circulație și au dispus evacuarea preventivă a unor angajați.

Incidentul a fost semnalat în jurul orei 08:00, printr-un apel la 112. Potrivit Inspectoratului de Poliție Județean Vâlcea, scurgerile de clor s-ar fi produs la nivelul unui compresor din cadrul instalației de electroliză cu membrană.

La fața locului au intervenit echipaje de poliție, pompieri, specialiști CBRN și ambulanțe ale Serviciului de Ambulanță Județean Vâlcea.

Trei persoane au ajuns la spital

În urma incidentului, trei angajați au avut nevoie de îngrijiri medicale: o femeie de 42 de ani și doi bărbați, de 45 și 30 de ani.

Potrivit IPJ Vâlcea, „Acestea au fost evaluate și stabilizate de echipajele medicale, ulterior fiind transportate la Unitatea de Primiri Urgențe din cadrul Spitalului Județean de Urgență Vâlcea, pentru investigații și îngrijiri medicale de specialitate”.

Deși scurgerile de clor au fost oprite, iar defecțiunea de la nivelul compresorului a fost remediată, pericolul nu a fost eliminat. Măsurătorile efectuate de echipajul CBRN au identificat clor și în exteriorul platformei industriale.

Concentrație de 10 ppm în exteriorul platformei. A fost transmis RO-ALERT

Într-o informare transmisă la ora 09:36, maiorul Sorin Albinaru, din cadrul ISU Vâlcea, a precizat că măsurătorile au indicat o concentrație de 10 ppm de clor în exteriorul amplasamentului industrial.

„Pentru protecția populației, a fost transmis un mesaj de avertizare prin sistemul RO-ALERT”, a comunicat reprezentantul ISU Vâlcea.

Totodată, ca măsură de siguranță, a fost dispusă evacuarea personalului către partea de est a platformei, iar echipajele specializate au continuat monitorizarea concentrațiilor de clor din atmosferă.

Evacuări și restricții de circulație. Măsurile au fost extinse

Potrivit IPJ Vâlcea, a fost instituit un perimetru de siguranță în zona operatorului economic și au fost impuse restricții de circulație pe drumurile de acces către combinat, precum și pe anumite sectoare din apropiere.

Polițiștii au rămas în teren pentru informarea șoferilor și a locuitorilor din zonă, dar și pentru respectarea restricțiilor instituite.

De asemenea, ISU Vâlcea a anunțat, la ora 09:43, că a fost dispusă evacuarea preventivă a angajaților care nu sunt implicați direct în activitățile esențiale.

„Ca măsură preventivă, pentru protejarea personalului, a fost dispusă evacuarea angajaților a căror prezență nu este strict necesară pentru desfășurarea activităților esențiale din cadrul ICSI și CET”, a transmis maiorul Sorin Albinaru.

Un nou RO-ALERT și zonă de decontaminare

La ora 10:28, ISU Vâlcea a transmis un nou update privind evoluția intervenției. La fața locului a fost amenajată o zonă de decontaminare pentru personalul aflat pe platformă, iar populația din zona potențial afectată a primit un nou mesaj de avertizare.

Recomandarea transmisă de autorități este clară.„Sfătuim populația să respecte recomandările autorităților, să rămână în spații închise, care să le asigure protecția”, a precizat reprezentantul ISU Vâlcea.

Cercetările continuă

Polițiștii efectuează cercetări pentru stabilirea cu exactitate a împrejurărilor în care s-a produs incidentul și pentru dispunerea măsurilor legale care se impun.

Între timp, echipajele de intervenție continuă monitorizarea concentrațiilor de clor și evaluarea situației din teren. Măsurile de protecție vor fi adaptate în funcție de evoluția situației operative.

Intervenția este în continuare în desfășurare.

ȘTIREA INIȚIALĂ

Intervenție de amploare a pompierilor militari, în această dimineață de vineri, pe platforma chimică Chimcomplex din Râmnicu Vâlcea, după ce au fost semnalate scăpări de clor la nivelul unui compresor. Trei persoane au avut nevoie de îngrijiri medicale, una dintre acestea fiind găsită în stare de semiconștiență.

La fața locului au fost mobilizate echipaje de stingere, de prim ajutor și specialiști CBRN (chimic, biologic, radiologic și nuclear), precum și ambulanțe ale Serviciului de Ambulanță Județean Vâlcea.

Potrivit informațiilor transmise în timpul intervenției, reprezentanții operatorului economic au anunțat că scăpările de clor au fost oprite, iar problema apărută la nivelul compresorului a fost remediată.

Echipajele medicale au identificat trei persoane care necesitau asistență. Două dintre acestea erau conștiente și cooperante, în timp ce a treia se afla în stare de semiconștiență.

Toate cele trei victime au fost evaluate și stabilizate la fața locului, ulterior fiind transportate de echipajele SAJ la Unitatea de Primiri Urgențe din Râmnicu Vâlcea, pentru investigații și îngrijiri medicale de specialitate.

Situația a necesitat verificări suplimentare și în afara platformei industriale. Comandantul intervenției a semnalat prezența mirosului de clor și în exteriorul amplasamentului, motiv pentru care echipajul CBRN a început pregătirile pentru efectuarea măsurătorilor specifice și verificarea eventualei prezențe a substanței în atmosferă.

Misiunea pompierilor este în dinamică, iar autoritățile urmează să stabilească, în urma verificărilor, dacă există riscuri și în afara platformei Chimcomplex.