Incertitudine în Liga a III-a! Flacăra și Viitorul Dăești nu-și știu colegele de serie!

Federația Română de Fotbal continuă să bâjbâie în ceea ce privește campionatul eșalonului al treilea, acolo unde vor lua startul și două echipe din Vâlcea, Viitorul Dăești, promovată din Superligă și Flacăra Horezu. Deocamdată a fost luată decizia de formare a cinci serii a câte 16 echipe, trei formații care au retrogradat la finalul sezonului trecut, Atletic Bradu, Cetate Deva și Agricola Borcea, primind dreptul de a continua în Liga a III-a. Se mai știe că sezonul va debuta pe data de 24 august iar ultima etapă din acest an o să fie programată pe 30 noiembrie. În mod normal, Flacăra și Viitorul vor face parte din aceeași serie dar nu este exclusă o surpriză din partea FRF. (G.C.)