Început de weekend în forţă pentru poliţiştii vâlceni

În baza planului aprobat de ministrul afacerilor interne, Petre Tobă, șeful Poliției Române a dispus ca, în această dimineață, la nivel național, polițiștii să acționeze, în sistem integrat, pentru prevenirea şi combaterea principalelor cauze generatoare de accidente rutiere și verificarea legalităţii activităţii de transport public de persoane și mărfuri.

În doar trei ore, polițiștii au aplicat aproape 2.200 de sancțiuni contravenționale la O.U.G. 195/2002 privind circulația pe drumurile publice și au întocmit 14 dosare penale.
“Reamintim că, șoferii depistați, în urma testării cu aparatul etilotest, cu rezultate între 0,11-0,40 mg/l alcool pur în aerul expirat, sunt sancționați contravențional și le sunt reținute permisele de conducere pentru 90 de zile, iar la rezultate de peste 0,41 mg/l alcool pur în aerul expirat(inclusiv), se întocmește dosar penal”, se arată într-un comunicat remis de Inspectoratul General al Poliției Române (IGPR).
Din totalul sancțiunilor aplicate pentru nerespectarea legislației rutiere, 22 au fost pentru conducere sub influența băuturilor alcoolice, iar restul pentru nerespectarea altor prevederi privind circulația pe drumurile publice.
De asemenea, polițiștii au reținut 110 de permise de conducere și au retras 114 certificate de înmatriculare auto.
În perioada următoare, Poliția Română va intensifica acțiunile, pentru ca dumneavoastră și cei dragi să vă bucurați de zilele de vară în siguranță.
2
“Pe D.N. 67 polițiștii rutieri au oprit un microbuz care efectua cursa regulată de transport persoane, și au constatat că în autovehicul erau cu 8 persoane mai mult față de numărul specificat în certificatul de înmatriculare. De asemenea, polițiștii au constat lipsa diagramei, nerespectarea timpilor de repaus zilnic și scaune neomologate. În urma testării șoferului a rezultat valoarea de 0.16 mg/l alcool pur în aerul expirat”, ne comuunică IPJ Vâlcea.