Începe curăţenia în judeţ! Măsuri stabilite de autorităţile judeţene

Curățenia de pe drumurile naționale, din localități, dar și de pe cursurile de apă, reprezintă fară îndoială o prioritate, dat fiind faptul că județul nostru, pe lângă frumusețea naturală aparte pe care o posedă are și o importantă componentă turistică. În această dimineaţă a avut loc la Instituţia Prefectului o întâlnire de lucru cu reprezentanții instituțiilor și societăților care gestionează măsurile de igienizare și salubrizare a zonelor din vecinătatea amenajărilor hidrotehnice, precum și de-a lungul cursurilor de apă din județ.

Au fost prezenți alături de prefectul Florian Marin şi preşedintele CJ Costi Rădulescu, reprezentanții și conducerea SGA Vâlcea, Sucursalei Hidrocentrale Vâlcea, Gărzii Naționale de Mediu-Comisariatul Județean Vâlcea si Direcției Silvice Vâlcea.
Ca urmare a ședinței s-au stabilit următoarele masuri imediate și mediate:
– desfiinţarea depozitelor necontrolate de deşeuri de pe raza localităţilor, identificate de-a lungul reţelelor de drumuri rutiere, a căilor ferate, amenajărilor hidrotehnice, cursurilor de apă, ori de pe terenurile agricole şi forestiere;


– instalarea indicatoarelor privind restricţionarea depozitării deşeurilor în locurile nepermise;
– întreţinerea şi decolmatarea şanţurilor şi rigolelor de scurgere a apelor pluviale în localităţi;
– menţinerea într-o stare corespunzătoare a locurilor de agrement din jurul localităţilor şi în interiorul acestora;
– menţinerea de către cetăţeni, instituţiile publice şi agenţii economici a curăţeniei pe trotuare, pe partea carosabilă a străzii sau a drumului, pe porţiunea din dreptul gospodăriei/imobilelor în care îşi desfăşoară activitatea;
-desfășurarea pe baza de voluntariat a unor acțiuni de ecologizare și salubrizare a zonelor în care sunt aruncate deșeuri;
– curăţirea şi salubrizarea albiilor cursurilor de apă, a lacurilor şi bălţilor, a malurilor acestora, precum şi a locurilor virane;
Activitățile menționate se vor derula și cu sprijinul și implicarea,]n condi’iile legislației în vigoare ,a edililor UAT-urilor din județ
Urmărirea respectării măsurilor va aparține Garzii de Mediu, care va aplica și sancțiuni, acolo unde situația o va impune. Informaţiile ne-au fost furnizate de Florian Marin, prefectul judeţului Vâlcea.