Începe construirea Dispensarului nou din Slătioara
Este unul din cele mai importante proiecte ale administrației din Slătioara, obiectiv care nu putea fi construit fără PNDL 2.
Primarul Sorin Romcescu ne-a comunicat că au fost scoase toate autorizațiile, a fost predat amplasamentul constructorului iar ordinul de începere a lucrărilor a fost semnat pentru data de 10 iulie.
Noul Dispensar Uman din satul Mogești va fi situat în cea mai frumoasă zonă a comunei care a ajuns perla Depresiunii Horezu.
Lucrarea care va demara miercuri, 10 iulie, are ca termen de execuție o perioadă de 24 de luni fiind un proiect amplu dar este posibil ca să fie finalizată mai rapid în funcție de condițiile meteo din această perioadă.
Dispensarul va fi dotat cu aparatură modernă, va avea spații de așteptare ,de tratament, parcare, spații de cazare pentru medicii și dotări care să permită localnicilor să efectueze investigații medicale și tratamente fără a se mai deplasa la Horezu sau a Râmnicu Vâlcea. Dispensarul va putea deservi și turiștii care au nevoie, numărul celor care tranzitează zona Slătioarei, atrași de obiectivele turistice, fiind din ce în ce mai mare.(T.G.)