Încep lucrările la rețeaua de gaze naturale de la Budești

Rețeaua de distribuție a gazelor naturale de la Budești va avea inițial 25 de kilometri, urmând ca ea să fie extinsă. Primarul localității, Ion Vlădulescu, este convins că lucrările vor debuta până la finele acestui an.

“Nu avem banii necesari pentru acest proiect, dar asta nu înseamnă că nu vom demara lucrările, eu sunt convins că acest lucru se va întâmpla până la finalul acestui an. Vom începe cu bani de la bugetul local și între timp voi găsi surse de finanțare. Rețeaua va trece prin satele Linia, Racovița, Budești, Barsa, Bârsești și Ruda și apoi vom face extinderi pentru toata localitatea. Suntem în faza obținerii avizului de la Transgaz, se așteaptă răspunsul, apoi avem nevoie de aprobare de la Autoritatea Natională de Reglementare a Energiei. Acum lucrăm și la finalizarea proiectul tehnic”, precizează primarul Vlădulescu.