Incendiul forestier de la Băile Olănești, ziua 17! 34 de hectare afectate. Intervenția continuă luni dimineață

Incendiul forestier din zona Băile Olănești a ajuns în cea de-a 17-a zi de intervenție. Duminică, 11 octombrie, suprafața afectată a rămas neschimbată, la aproximativ 34 de hectare, iar în zona afectată nu se mai observau emisii de fum.

Potrivit maiorului Sorin Albinaru, din cadrul ISU Vâlcea, forțele de intervenție au început deplasarea către zona afectată la ora 07:10, pentru continuarea acțiunilor de verificare și stingere.

La finalul zilei, reprezentanții ISU Vâlcea au anunțat că suprafața afectată nu a crescut și că nu se mai observau emisii de fum.

„Acțiunile de verificare a zonei afectate și, eventual, de stingere se vor relua dimineață”, au transmis reprezentanții ISU Vâlcea.

După încheierea activităților de duminică, forțele de intervenție s-au retras la bază, urmând să revină luni dimineață pentru continuarea verificărilor și stingerea eventualelor focare.