Incendiu în urma producerii unui accident rutier la o conductă de alimentare cu gaze naturale

Pompierii militari din cadrul ISU „General Magheru” al județului Vâlcea au intervenit în data de 10.01.2018, la ora 02.27, pentru asigurarea măsurilor de securitate la incendiu în urma producerii unui accident rutier urmat de avarierea unei conducte de alimentare cu gaze naturale.

Accidentul s-a petrecut în Râmnicu Vâlcea, pe strada Antim Ivireanu când șoferul unui autovehicul a pierdut controlul asupra direcției de deplasare și a părăsit partea carosabilă. Imediat s-au deconectat cablurile de la acumulatorul autovehiculului, s-a izolat zona pentru restricționarea accesului persoanelor neautorizate în zonă, după care personal specializat din cadrul companiei de distribuție a gazelor a remediat defecțiunea, pericolul fiind înlăturat.