INCENDIU STINS DE CĂTRE POLIȚIȘTI PÂNĂ LA SOSIREA POMPIERILOR

Polițiștii din Zătreni au intervenit operativ în satul Făurești din comuna Zătreni, județul Vâlcea la stingerea unui incendiu de vegetație pentru a nu se propaga către un imobil, până la sosirea pompierilor.

În fapt, la data de 24.10.2021 polițiștii din cadrul Secției 11 Poliție Zătreni au fost sesizați prin 112 de către o femeie din com Zatreni, sat Făurești, județul Vâlcea cu privire la faptul că, în apropierea locuinței se află un incendiu în desfășurare care se apropie de locuință.
La fata locului s-au deplasat de îndată, polițiștii care au stabilit că aspectele sesizate se confirmă, fiind în desfășurare un incendiu de vegetație uscată care s-a extins în via din spatele locuinței apelantei, în imediata apropiere a imobilului.
În continuare, echipajul de poliție sosit la fața locului a intervenit operativ prin sprijinirea proprietarilor, în vederea ținerii sub control a incendiul pentru a nu se propaga către imobil, până la sosirea echipajului de pompieri din cadrul Gărzii de Intervenție Grădiștea, care au lichidat în totalitate incendiul.
De asemenea, nu au existat pagube materiale sau victime omenești.