Încă două străzi asfaltate la Ocnele Mari

Zona traversată de strada Lunca, din Ocnița și până în Bunești, este una dintre cele mai populate din Ocnele Mari. Aici s-a finalizat modernizarea străzii Grădinilor. S-au montat rigole și parapeții din metal și s-au turnat două straturi de asfalt. “Am revăzut lucrarea de modernizare și am discutat cu multă lume din zonă atât despre lucrările încheiate cât și despre cele care se fac în capătul dinspre Bunești al străzii Lunca.
S-au mai încheiat și lucrările de modernizare pe strada Lacurilor. Acolo a avut loc în primăvară o acțiune de curățenie cu voluntari care a înfrumusețat locul pe care vă invit să-l vedeți. Acum s-au turnat două straturi de asfalt și mă gândesc la câteva lucruri care trebuie adăugate în jurul lacului pentru a-l face mai atractiv pentru cei care vor un pic de liniște în mijlocul unui peisaj foarte frumos. Imaginile atașate sunt fotografii realizate în timpul lucrărilor. Continuăm această acțiune amplă de modernizare a străzilor, a trotuarelor și a locurilor de parcare din stațiunea Ocnele Mari”, spune primarul localității, Remus Sasu.