Încă 11 drumuri judeţene pe lista de priorităţi pentru accedere fonduri a preşedintelui CJ Costi Rădulescu
După ce miercuri, 22 februarie a.c., a depus la Ministerul Dezvoltării Regionale, Administraţiei Publice şi Fondurilor Europene, solicitări de finanţare, prin Programul Naţional de Dezvoltare Locală, pentru consolidarea şi refacerea a 8 tronsoane de drum judeţean şi pentru reabilitarea a două imobile în care îşi desfăşoară activitatea unităţi subordonate instituţiei, Consiliul Judeţean Vâlcea revine mâine, 8 martie a.c. cu alte solicitări de fonduri, făcute în baza prevederilor art. 9, alin. (1) din Ordonanţa de Urgenţă a Guvernului nr. 28/2013.
Acestea vizează următoarele obiective:
1. Reabilitare şi modernizare DJ 677A Creţeni (DN 67B) – Mreneşti – Izvoru – Nemoiu – Amărăşti – Glăvile – Cermegeşti – Pesceana – Şirineasa;
2. Reabilitare şi modernizare DJ 676E Berbeşti (DJ 605A) – Copăceni – Cernişoara – Popeşti;
3. Reabilitare şi modernizare DJ 646E Bodeşti (DN 67) – Bărbăteşti (DJ 646A);
4. Reabilitare şi modernizare DJ 643B – DJ 643 – Băbeni Olteţu – Colelia – Pietroasa – Valea Mare – Drăganu – Ciocănari – Zăvoieni – Vârleni – Stăneşti – Măciuca – Cermegeşti – Chirigeşti – Bărbărigeni – Roeşti (DN 65C);
5. Reabilitare şi modernizare DJ 646B Frânceşti (DJ 646) – Cosani – Dezrobiţi – Şerbăneşti – Păuşeşti – Barcanele – Soliceşti – Pietrari (DN 67);
6. Reabilitare şi modernizare DJ 647 Tătărani (DN 64) – Munteni – Măgura – Arsanca – Mihăieşti – Negreni – Vulpuieşti – Scărişoara – Buleta (DN 67);
7. Reabilitare şi modernizare DJ 658 Gura Văii – Malu Vârtop – Hotarele – Muereasca – Găvăneşti – Mănăstirea Frăsinei;
8. Reabilitare şi modernizare DJ 646C Băluţoaia (DJ 646B) – Mănăstirea Surpatele;
9. Reabilitare şi modernizare DJ 605A Limita Jud. Gorj – Livezi – Grădiştea – Sineşti – Târgu Gânguleşti -Dealul Aluniş – Berbeşti – Mateeşti – Greci – Milostea (DN 67);
10. Reabilitare şi modernizare DJ 678 D Galicea (DJ 678) – Malu – Schitul Dosul Râului – Predeşti – Muzeul Nicolae Bălcescu;
11. Reabilitare şi modernizare DJ 676B Glăvile (DJ 677A) – Voiculeasa – Olteanca – Chiriceşti – Lăpuşata (DJ 676).
„Îmi doresc foarte mult să atragem cât mai mulţi bani pentru reabilitarea şi modernizarea drumurilor judeţene şi tocmai de aceea vom depune mâine aceste noi solicitări de fonduri.
Printre acestea, se află două drumuri foarte importante ale judeţului, este vorba de DJ 677A, care are o lungime de 35 de km şi străbate localităţile Creţeni – Mreneşti – Izvoru – Nemoiu – Amărăşti – Glăvile – Cermegeşti – Pesceana – Şirineasa şi de DJ 676E, aşa-zisul „drum al oaselor”, care leagă localităţile Berbeşti – Copăceni – Cernişoara – Popeşti. Sper ca judeţul Vâlcea să obţină finanţare pentru cât mai multe obiective de investiţii, fiindcă infrastructura rutieră are nevoie stringentă de reabilitare şi modernizare”, afirmă Constantin Rădulescu, preşedintele Consiliului Judeţean Vâlcea.